Reguli de bază prin care să eviți să fii ,,păgubit” de instituțiile de credit

Instituțiile bancare, dar și cele nebancare, sunt obligate prin lege să prezinte consumatorilor toți termenii și toate condițiile aferente produselor pe care le comercializează, înainte ca românii să semneze contractele de credite. Cu toate acestea, nu puțini sunt cei care se simt “înșelați” în perioada de rambursare, întrucât descoperă treptat comisioane și taxe despre care susțin că nu știau. De ce se întâmplă acest lucru și care este soluția pentru ca oamenii să nu se mai confrunte cu astfel de probleme după ce obține împrumuturi nebancare sau orice alt fel de împrumuturi?

Răspunsul în rândurile de mai jos!

Educație financiară – ce este și cât de mult contează?  

Studiind foarte bine piața produselor bancare și a celor nebancare, consumatorii nu s-ar mai confrunta niciodată cu probleme în a înțelege care sunt toate costurile creditelor de care sunt interesați. Este esențial ca oamenii să acceseze site-urile oficiale ale instituțiilor cu care vor să colaboreze: aici sunt prezentate pe larg toate informațiile despre creditele pe care băncile și IFN-urile le pun la dispoziție celor interesați. Mai mult, consumatorii care știu exact ce tipuri de taxe și comisioane se percep în general pentru toate tipurile de împrumuturi pot cere și reprezentanților băncilor detalii clare și concise despre costul creditelor, pentru a evita să se simtă ulterior înșelați.

Sfaturi de care consumatorii trebuie să țină cont, înainte de a semna contractele de credit

Chiar dacă poate părea plictisitor ca oamenii să citească atent contractele stufoase aferente creditelor pe care vor să le acceseze, recomandat este să facă asta. În acest fel, ei pot descoperi lucruri importante despre perioada de rambursare, dacă pot returna împrumuturile anticipat, care sunt comisioanele aferente acestor tranzacții, dar și care sunt toate celelalte taxe și comisioane ce li se impun. Mai mult, oamenii pot afla care sunt potențialele riscuri la care se expun în cazul în care ajung în incapacitate de plată.

Urmărirea campaniilor de informare

Un alt element esențial, de care e bine ca românii să țină cont este acela că instituțiile bancare, dar și cele nebancare, desfășoară constant campanii de informare despre produsele pe care le comercializează. Cu ajutorul acestor notificări, oamenii pot descoperi informații importante despre credite cu dobânzi mai mici și, în același timp își pot contura un bagaj bogat de cunoștințe despre de tot ce înseamnă domeniul financiar. De exemplu, consumatorii pot descoperi cât de important este să apeleze la creditare responsabilă, adică să aleagă doar împrumuturile de care au neapărat nevoie, fără a se îndatora peste măsură. Mai mult, ei pot afla cum să gestioneze toate tipurile de cheltuieli in perioada Covid 19, cum să își manipuleze veniturile lunar, dar și cum să ia cea mai bună decizie atunci când au nevoie de un credit, fie că este vorba despre unul rapid, un credit de nevoi personale sau un credit ipotecar.

Ținând cont de toate elementele anterior menționate, persoanele care intenționează să acceseze împrumuturi bancare sau nebancare vor fi foarte bine pregătite atunci când își încep căutările și, în același timp vor ști la ce să fie atente. Este important ca românii să fie chibzuiți, să nu se împrumute mai mult decât le permit veniturile lunare și să investeasca produsele bancare/nebancare doar în lucruri care le sunt absolut necesare!

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Discover

Sponsor

Latest

De ce a cumpăra haine second hand ar trebui să fie prima noastră alegere

Hainele pe care le purtăm sunt de ceva timp o problema economică, pentru multe persoane. Cu actuală criză economică, achiziționarea articolelor noi poate fi...

Costurile unui aparat dentar și beneficiile sale

Aparatele dentare pentru copii și adolescenți Dinții nealiniați sau aglomerați sunt corectați cu un aparat dentar fix. În acest caz, sunt utilizate aparate dentare din ceramică...

Vacanta in Venetia

Chiar daca Venetia poate parea inecata in marea de turisti care o copleseste in timpul verii, in timp ce faimoasa Piazza San Marco este...

Dietă și sport – află ce greșeli fac bărbații care decid să slăbească

Nu numai femeile sunt preocupate de siluetele lor, ci și persoanele de sex opus. Ca și ele, bărbații întâlnesc diverse provocări în procesul de...

Ultimul trend: tricouri personalizate pentru femei de la Deyu.ro

Tricourile personalizate reprezintă o modalitate excelentă de a te exprima, de a împărtăși mesaje și de a te conecta cu cei din jurul tău....