Istoria pielii redă, practic, povestea vieții tale. Ridurile reliefează momentele când te-ai încruntat, când ai râs din inimă sau ai zâmbit cu blândețe, iar hiperpigmentarea toate verile pline de distracție când nu erai prietenă cu crema de protecție solară. Cicatricile povestesc despre toate riscurile pe care ți le-ai asumat, iar celulita despre toate serile petrecute pe canapea, urmărind serialul preferat și ronțăind liniștită dulciuri.

Dar aceste sentimente, senzații și momente sunt la fel de tandru înscrise și în inimă, ceea ce înseamnă că le poți șterge fără remușcări de pe ten. Ești pregătită să rescrii istoria pielii tale și să o iei de la început cu un ten luminos, neted și catifelat? La SKiN MedSpa avem pentru tine cea mai blândă și mai naturală metodă non-invazivă de regenerare și întinerire a pielii, Dermapen 4! Află totul despre ea din rândurile de mai jos!

Mezoterapie cu Dermapen 4: ce presupune procedura?

Terapia de inducție a colagenului, numită generic și mezoterapie fracționată sau microneedling, reprezintă o tehnică minim invazivă care are drept scop rejuvenarea și regenerarea tenului prin stimularea producției de elastină și colagen. În cadrul acestor proceduri, Dermapen este considerat dispozitivul medical cel mai avansat și cel mai performant aparat de stimulare celulară.

Lansat în 2010, Dermapen a fost îmbunătățit constant, de la an la an, iar cea mai nouă versiune, Dermapen 4, întrece toate așteptările, deja ridicate. Nu degeaba este numit descoperirea deceniului în materie de tratamente cu microace!

Cum funcționează Dermapen 4? La ce să te aștepți de la procedură?

Practic, mezoterapia cu Dermapen 4 creează mici leziuni la nivelul pielii prin intermediul microacelor. Astfel este stimulat procesul de regenerare cutanată, pielea fiind „păcălită” să creadă că are de-a face cu răni pe care trebuie să le vindece și astfel stimulând producția de elastină și de colagen.

Iar tratamentul cu Dermapen 4 rescrie istoria pielii mai rapid, mai sigur și mai eficace decât alte proceduri de gen. Ședința de mezoterapie durează, în medie, 30 – 40 de minute, iar unul dintre avantajele procedurii este acela că poate fi folosită inclusiv pe zone mai sensibile, cum sunt pleoapele, buzele, nasul, lobii urechilor sau regiunea din jurul ochilor.

Un alt mare avantaj al Dermapen 4? În urma inovațiilor, tratamentul este complet nedureros și nu mai necesită nici aplicarea unei creme anestezice. Procedura se simte ca un tratament de curățare în profunzime, însoțită de mici pulsații. La final, specialiștii noștri vor aplica o cremă cicatrizantă dar și protecție solară.

Poți asocia tratamentul Dermapen 4 cu numeroase alte proceduri, după cum vei discuta și cu experții de la SKiN MedSpa: cu tratamente cu factori de creștere, cu vitamina C sau terapia Vampir (PRP), cu peeling chimic sau cu radiofrecvența medicală.

Practic, tratamentul cu Dermapen 4 promite precizie ridicată, rapiditate, acuratețe, precizie și siguranță totală. Poate fi folosit pentru estomparea sau eliminarea cicatricilor post-acneice sau soldate în urma intervențiilor chirurgicale, a vergeturilor, hiperpigmentării, porilor măriți, ridurilor și liniilor fine, dar și pentru căderea părului.

Cât de repede sunt vizibile rezultatele și de câte ședințe am nevoie?

Încă o veste bună adusă de Dermapen 4: rezultatele sunt vizibile imediat! Pielea e mai luminoasă și mai elastică, mai catifelată și mai netedă, iar efectele se îmbunătățesc în timp.

În ceea ce privește numărul de ședințe, acesta depinde de mai mulți factori și va fi stabilit în urma consultației cu medicul dermatolog de la SKiN MedSpa. În medie, sunt recomandate 4 – 6 tratamente pentru acnee, 4 – 8 pentru vergeturi și 3 – 6 pentru rejuvenare, la distanță de 6 – 8 săptămâni. Dacă vizezi înlăturarea hiperpigmentării ai nevoie de minim 4 – 6 ședințe programate la 2 – 4 săptămâni una de cealaltă.

Recuperarea după Dermapen 4

Majoritatea copleșitoare a pacienților își pot relua activitatea imediat după procedură, Dermapen 4 fiind un tratament extrem de sigur, non invaziv. Este posibil să experimentezi roșeață sau furnicături în zona tratată sau poți resimți efectul de „piele care strânge”, dar acestea vor dispărea în 24 – 48 de ore.

Cum ai grijă de piele, ca să minimizezi orice efect advers?

  • Evită expunerea directă la soare și folosește neapărat un produs cu SPF 50+;
  • Nu te machia timp de 24 – 48 de ore după procedură, pentru că bacteriile pot penetra mai ușor în pori;
  • Simplifică ritualul de skincare; renunță pentru moment la retinoizi sau la acizi AHA sau BHA și mizează pe produse delicate, hidratante, precum un lapte demachiant catifelat și un serum cu antioxidanți sau peptide, pe care pielea îl va absorbi cu atâta poftă;
  • Limitează activitatea fizică solicitantă; poți face yoga sau stretching, dar nu exerciții intense, care te fac să transpiri și pot irita pielea sensibilă.

Riscuri și contraindicații ale mezoterapiei cu Dermapen 4

Deoarece vorbim despre un dispozitiv safe, din toate punctele de vedere, Dermapen 4 presupune foarte puține efecte adverse atunci când este utilizat de personal pregătit și instruit. Așadar, nu numai calitatea aparaturii, dar și experiența specialiștilor contează enorm.

În cazul în care execuți tratamentul acasă sau în saloane cu personal nepregătit, poți risca cicatrici, hiperpigmentare, contaminare sau daune ale țesuturilor, nervilor și vaselor de sânge. Aceste efecte adverse sunt însă inexistente atunci când apelezi la servicii efectuate în mediu steril.

În ceea ce privește contraindicațiile tratamentului cu Dermapen 4, persoanele diagnosticate cu psoriazis sau care prezintă eczeme sau răni deschise nu pot urma procedura. Dacă ești însărcinată, urmezi un tratament cu radiații sau alăptezi este recomandat să amâni procedura.

În concluzie, Dermapen 4 este un tratament blând, mult mai delicat decât peeling-urile profunde sau decât procedurile ce implică folosirea laserelor. E sigur, fără efecte adverse și cât se poate de natural. Bonus: reprezintă metoda de rejuvenare preferată de femeile care, din diverse motive, ezită să apeleze la toxina botulinică sau la fillerele cu acid hialuronic.

Vrei să rescrii istoria pielii tale și să te privești iar în oglindă cu încântarea de altădată? Este timpul să iei atitudine!

La SKiN MedSpa ai parte de cele mai performante și mai sigure dispozitive care redau frumusețea luminoasă și tinerețea plină de prospețime. Spune „da” unei rejuvenări și regenerări naturale, lipsite de riscuri, cu cel mai nou gadget, Dermapen 4!

Fă-ți o programare la ☎️ 0729 740.704 sau pe mail, pe adresa  contact@skinmedspa.ro și îți vom recomanda tratamentul ideal pentru pielea ta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here