Eu una am auzit de copacul vietii intr-un context destul de ciudat. Mama unui fost prieten, educatoare cu pretentii de atotcunoscatoare intr-ale psihologiei, totusi incapabila sa isi recunoasca propriile probleme, s-a gandit sa impresioneze o tanara studenta si asa-zisa viitoare nora, cu testul copacului, pe care ea il intitulase copacul vietii, mai mult sau mai putin abuziv. Asa ca am purces la a desena un pomisor, cu talentul meu nativ inexistent, din reprezentarea caruia urmau sa se desprinda mari adevaruri. Desi stiu ca tot ceea ce a insirat ea acolo, pe un ton extrem de doct, era o spoiala de pseudocunostinte despre psihicul uman, nu pot nega ca a nimerit-o cu unele chestii. Privind inapoi, sunt sigura ca a si aruncat nonsalant niste momeli, ca sa imi testeze reactiile sau sa ma faca sa elaborez asupra unor subiecte (femeia era pur si simplu rea si manipulativa), dar jur ca unele s-au lipit bine. Scorburile se pare ca erau niste probleme nerezolvate, floricele si zorzoanele incercau sa distraga atentia de la ele, iar radacinile erau lungi, pentru ca si legaturile noastre erau trainice.
Intre timp am descoperit ca simbolistica acestui copac este una mult mai extinsa, vizand o impletire a generatiilor, legaturile dintre prezent, trecut si viitor. M-am bucurat sa descopar copacul vietii folosit in multe elemente de design de tot felul, insa parca in bijuterii handmade el capata cu adevarat profunzimea pe care o merita, fie ca sunt folosite ca accente pietre semipretioase sau nu, pentru ca ele sunt pana la urma niste accesorii cu suflet. O bijuterie creata cu migala are deja o incarcatura aparte, iar cand in ea se strecoara si o poveste care transcende timpul, totul se transforma in mod magic, cuprinzand cumva persoana purtatoare si conferindu-i noi valente interioare.
Port copacul vietii intr-un pandantiv si intr-o bratara. Sunt foarte diferite si totusi le simt pe amandoua atat de aproape. E clar o proiectie a mea, insa cumva purtandu-le ii simt aproape pe toti cei plecati de langa mine, ascunsi in suflet si mai putini vizibili de obicei. Este nevoie de o anume dispozitie si context pentru ca aceste bijuterii sa-si intrerupa somnul din caseta lor de lemn si sa ma insoteasca acolo unde am nevoie sa ii am pe toti ai mei cu mine, impartind cu ei ceva ce consider eu special, la care mi-ar fi placut sa participe. Siropos sau nu, este un sentiment greu de definit, o siguranta autoconfectionata pe care totusi nu o cred 100% iluzorie. Pana la urma, nici nu mai conteaza ce e real sau ce doar pare asa. Important e ca aceste bijuterii handmade pe mine una ma bucura si iata, uneori ma si ajuta….
