
Părul este unul dintre cele mai importante accesorii naturale cu care suntem înzestrate, așa că este de la sine înțeles cât de mare nevoie e să avem grijă de el pentru a fi sănătos și a arăta bine tot timpul.
Indiferent de anotimp este indicat să folosim după fiecare spălare un uscator de par (feon), deoarece nu doar firul de păr, ci și scalpul trebuie să fie uscat complet pentru a se menține sănătos pentru o durată lungă de timp. Asta depinde, bine-nțeles, și de produsele pe care le folosești și pe care îți recomandăm să le cumperi din magazine specializate, profesionale.

Atunci când vine vorba despre uscătoarele de păr avem impresia că dacă sunt puternice și usucă repede sunt și bune. Însă, la fel ca în oricare alt aspect al vieții, ce este bun pentru o persoană poate să nu fie la fel de potrivit pentru o alta.
Haide să vedem ce tip de uscător de păr se potrivește în funcție de păr și cum să profiți de acest lucru.
Uscătorul de păr potrivit pentru tine
Nu o dată ai observat atât la tine, cât și la alte persoane, cum părul era uscat și cu vârfurile despicate. Acest lucru se întâmplă atât din cauza produselor nepotrivite, cât și a uscătorului de păr sau condițiilor externe.
1. Părul subțire
Dacă ai firul de păr subțire trebuie să ții cont de faptul că acesta se poate rupe foarte ușor. Astfel, noi îți recomandăm un uscător de păr cu tehnologie ceramică sau ionică, deoarece acestea îți oferă o extra protecție.
Pe parcursul procesului de uscare a părului trebuie însă să fii atentă la o serie de detalii, cum ar fi: să folosești o temperatură joasă sau medie pentru a nu deteriora părul, la fel și când vine vorba despre viteza aerului, să fie una moderată și firele de păr să nu zboare în toate direcțiile. Pentru un mai mult volum, care de obicei lipsește părului subțire, folosește o duză cu ajutorul căreia să direcționezi aerul spre rădăcină și astfel să îi oferi volum.
2. Părul creț sau texturat
Acest tip de păr este unul special și are nevoie de o îngrijire specială. Recomandarea noastră este să folosești un feon cu difuzor care te va ajuta să îi păstrezi forma frumoasă și să îl faci mai puțin electrizant, atât ca feeling, cât și ca felul în care arată. De această dată este indicat să folosești un voltaj mare și un flux de aer puternic. Chiar dacă folosești difuzorul, nu trebuie să apropii foarte tare de scalp uscătorul. Începe cu o temperatură medie spre mare, iar la sfârșit folosește aer rece pentru a fixa coafura.
3. Părul vopsit
Dacă obișnuiești să îți vopsești părul îți recomandăm să alegi un uscător cu tehnologie ceramică sau infraroșu deoarece acesta te ajută să distribui uniform căldura și astfel reduci deteriorarea firului de păr.
Folosește înainte de uscarea părului și un spray protector de căldură pentru o extra protecție. Mai apoi usucă părul până la aproximativ 90% cu aer cald, urmând să închei procesul cu aer rece. În general este recomandat să folosești o temperatură medie spre joasă pentru a evita distrugerea parului.
4. Părul normal
În cazul în care ești posesoarea unui păr care nu are neapărată nevoie de o îngrijire specială, atunci te poți numi norocoasă. Însă este important să previi posibile deteriorări din viitor. Pentru eficiență îți recomandăm un uscător cu putere medie spre mare. Pentru un finisaj neted unul cu tehnologie ionică. Iar ca tehnică îți recomandăm să îl usuci pe bucăți pentru a avea parte de o uscare uniformă și a evita supraîncălzirea.
Important este ca, orice tip de păr ai avea, să cumperi uscătoare profesionale, asemănătoare cu cele pe care le găsești și în saloanele de înfrumusețare. Astfel, vei obține acasă rezultate aproape ca la salon și te vei bucura de un păr frumos și sănătos.
Credite foto:
https://unsplash.com/photos/a-woman-blow-drying-her-hair-with-a-hair-dryer-ZSwszWExQgA

