Pentru fiecare femeie, tot ceea ce ține de sănătatea sexuală este important. Astfel, în acest articol de blog ne-am propus să discutăm despre o temă deosebit de importantă și sensibilă – prevenirea și gestionarea infecțiilor cu transmitere sexuală. De asemenea, vom face referire și la secția de ginecologie Baia Mare din cadrul spitalului Sf. Ioan și cum te poate ajuta aceasta să ai o viață sănătoasă și fericită.
Printre cele mai des întâlnite infecții cu transmitere sexuală care pot afecta femeile se numără:
- Chlamydia. Acest tip de infecție este de cele mai multe ori asimptomatică, astfel, nu arată simptome, fapt pentru care cele mai multe persoane nici măcar nu știu că o au, însă din nefericire, poate provoca complicații serioase în cazul în care nu este depistată și tratată la timp.
- Herpes genital. Acest tip de infecție se caracterizează prin apariția unor leziuni dureroase pe sau în jurul organelor genitale.
- Sifilis. Este o afecțiune genitală destul de cunoscută. Aceasta are mai multe etape de dezvoltare prin care trece, iar în cazul în care nu este tratată poate provoca complicații extrem de grave.
- Gonoreea. La rândul său, această afecțiune genitală cu transmitere sexuală poate provoca simptome dureroase și poate duce la complicații grave, inclusiv infecții pelvine.
- Infecții fungice/ candide. Candideze sunt infecții genitale ce se fac remarcate prin simptome precum mâncărime, arsură și secreții vaginale anormale.
- HPV. HPV-ul este extrem de comun și poate duce la condiloame genitale și, în unele cazuri, chiar și la cancer cervical.
Dacă te-ai ales din nefericire cu una dintre aceste infecții, nu intra în panică! Este important să menționăm și faptul că cele mai multe astfel de infecții pot fi prevenite sau tratate cu succes atunci când sunt diagnosticate la timp. De aceea, este crucial să ai încredere în serviciile medicale, așa cum este, de exemplu, secția de ginecologie Baia Mare, și, de asemenea, să îți efectuezi regulat controalele medicale pentru a-ți sănătatea sexuală în cea mai bună formă.
Pentru a-ți menține o bună sănătate sexuală, să previi diversele infecții genitale este un lucru esențial. Ținând cont și de sfatul medicilor de la secția de ginecologie din Baia Mare, poți lua mai multe măsuri pentru a preveni infecțiile genitale. Iată câteva sfaturi importante, bune de pus în practică:
- Peotejează-te întotdeauna în timpul actului sexual. Să folosești constant prezervative te poate scăpa de foarte multe afecțiuni genitale. Asigură-te că folosești prezervative de calitate și verifică data de expirare.
- Limitează-ți pe cât posibil numărul de parteneri sexuali. Cu cât ai mai puțini parteneri sexuali, cu atât riscul de a contacta infecții cu transmitere sexuală este mai mic. De asemenea, evită contactul sexual cu parteneri care prezintă simptome de diverse afecțiuni genitale.
- Vaccinează-te împotriva HPV. Vaccinarea împotriva virusului HPV este disponibilă și poate proteja împotriva unor tulpini de HPV care pot duce la cancer cervical.
- Testează-te în mod regulat și menține o igienă personală corespunzătoare. Poți efectua din când în când teste pentru infecțiile genitale comune, așa cum este chlamydia, gonoreea și HIV. Aceste tipuri de testări sunt cruciale pentru depistarea și tratamentul timpuriu. Secția de ginecologie din Baia Mare a spitalului Sf.Ioan poate furniza aceste servicii.
- Consultă un specialist ori de câte ori ai nevoie. Nu ezita să consulți un medic specialist în ginecologie din Baia Mare pentru sfaturi personalizate privind prevenirea infecțiilor genitale și pentru a discuta despre metodele de contracepție și protecție potrivite pentru tine.
Așadar, nu uita că este un lucru esențial să fii proactivă în ceea ce privește sănătatea ta sexuală și să te informezi constant pentru a te proteja împotriva infecțiilor genitale. Iar dacă ești din această zonă, poți apela cu încredere la secția de ginecologie Baia Mare din cadrul spitalului Sf. Ioan pentru orice fel de problemă genitală pe care o ai!