Vânatul de Oina face parte din moștenirea românească, deși este practic necunoscut în străinătate. Se presupune că numele său este derivat din cuvântul Cuman oyn care înseamnă joc. O altă teorie este că numele își are originea în verbul românesc a oina (adică transhumanța turmelor de oi de la munți până la câmp în timpul toamnei).
Mai mult decât atât, mulți dintre termenii folosiți pentru a descrie elementele acestui joc sunt asociați cu termeni folosiți în creșterea oilor precum baci (ciobanul) care este căpitanul echipei, bâtă (liliacul), fiind cunoscută sosirea jucătorului pe teren. ca intrare la strungă, jucător prins în mijloc jucător la strungă, jucători care prind mingea ciobani.
Una dintre cele mai mari avantaje ale acestui joc este interactivitatea acestuia. După acest parametru poate fi comparată doar cu jocuri ca la aparate 77777, unde la fel nivelul de adrenalină este colosal.
Reguli
Terenul este un dreptunghi de 70 m pe 32 m, care este împărțit în 3 părți: zona „în joc”, zona „bata” și zona „spate”.
Jocul este jucat de două echipe, fiecare având 11 jucători: echipa de atac și cea de apără. La pauză, echipele își schimbă pozițiile. Un joc durează între 30 de minute și o oră.
Echipa care apără (echipa la prindere) este formată din:
- 3 mijlocași (mijlocași)
- 3 jucători avansați (mărginași de ducere)
- 3 mărginași de întoarcere
- 1 jucător fundaș (fundaș)
- 1 atacant (fruntaș)
Scopul echipei de prindere este de a prinde mingea aruncată de echipa de bat și aceasta primește puncte lovind cu mingea jucătorii echipei de bâtă în timp ce aceștia rulează pe benzi.
Jucătorii echipei care atacă au roluri diferite pe măsură ce jocul avansează (în ordine cronologică) – echipa la bataie:
- așteptarea rândului cuiva
- servirea mingii
- bataie
- așteptarea intrării în joc (a alerga)
- parcurgerea coridorului de avans
- rămânerea în spate
- parcurgerea culoarului de întoarcere
Scopul echipei de bat este de a înscrie puncte în funcție de poziția finală în care este aruncată mingea și de a-și aduce jucătorii alergători (maximum 2 de fiecare dată) înapoi fără a fi loviți de minge.
Fiecare echipă are câte un căpitan și 5 înlocuitori disponibili.
Istorie
Oina a fost menționată pentru prima dată în secolul al XIV-lea (1364), când principatul Țării Românești era condus de Vlaicu Vodă (cunoscut și sub numele de Vladislav I). El, ca conducător, a organizat competiții în regiune care au fost incluse în scrieri și piese de teatru ulterioare.
Dar abia la sfârșitul secolului al XIX-lea oina a devenit sport oficial prin stabilirea propriului set de reguli în 1899. Acest lucru a determinat decizia Ministerului Educației (condus de Spiru Haret) de a face practicarea oinei obligatorie în școli. cu întemeierea unui campionat naţional.
Echipa câștigătoare a primului Campionat Național (1899) – Echipa Liceului Nicolae Bălcescu din Brăila
Mai târziu, în perioada comunistă (1945-1989), sportul și-a câștigat locul printre celelalte sporturi de masă precum handbalul sau ciclismul. Au fost o mulțime de cluburi în sate, mari companii, poliție și școli, ceea ce a însemnat organizarea a o mulțime de competiții de la nivel local până la național.
Oina azi
Ce s-a întâmplat după ’89? Din păcate, oina s-a alăturat drumului uitării. Motivul principal: banii. Ar putea fi și o adversitate pentru obligația de a practica acest sport în școli în perioada comunistă. Este un miracol că încă nu a dispărut complet, dar acesta este doar rezultatul tenacității de care au dat dovadă niște jucători pasionați, care au tot învățat copiii. Singurele centre de antrenament care predau jocul pot fi găsite în câteva locații din mediul rural.
În fiecare an se mai organizează principalele concursuri pentru oina:
- Campionatul Naţional
- Cupa României
- Supercupa României
- Campionatul Naţional de juniori
Datorita exclusivității sale, oina este jucata si cunoscuta doar de etnicii romani ceea ce face ca acest sport sa fie practicat doar in Romania si in tarile vecine in care trăiesc importante comunități de romani. Regula oficială pentru a avea și Federație Internațională este să se dovedească mai întâi existența a cel puțin 3 Federații Naționale. La vremea respectivă, există doar 2: Federația Română pentru Oina și cea moldovenească. În prezent, FRO încearcă să răspândească acest joc și a găsit noi federații în țări precum Bulgaria, Serbia sau Suedia.
Echipamentul special este creat de indivizi pentru ei înșiși, de cei care nu vor să renunțe la acest sport. Materialele speciale sunt însă greu de procurat (mingea, de exemplu, este făcută din piele și umplută cu păr de cal, porc sau mistreț pentru a o face flexibilă). Au încercat chiar să implice companiile în acest proces, dar se pare că cererea nu a fost suficient de mare pentru a face afacerea profitabilă.
O mulțime de români care nici măcar nu știu de existența acestui sport și ar putea jura că sportul național este fotbalul (datorită popularității sale). Există competiții locale și naționale ale oinei, dar bugetul oferit de Ministerul Sportului este deocamdată al doilea cel mai mic dintre toate sporturile oficiale din România.
Dar chiar dacă oina nu aduce bani și faimă ca sport de masă, este un joc captivant încă practicat și predat de către practicanți pasionați. În ultimii ani, lucrurile sunt, sperăm, redirecționate către un viitor mai luminos.
Pe 3 iulie 2014, oina a fost declarată oficial sportul național al României. Printre susținătorii acestui sport se numără Casa Regală (care se ocupă de Campionatul Național – chiar dacă România este acum republică), președintele Băncii Naționale, câțiva primari de sate și oameni de la țară.
