Articol scris de Dr. Raluca Harnagea – Medic Specialist Dermatovenerologie si Estetica.
Cei mai mulți dintre noi știm importanța protecției solare în lunile de vară, pentru a evita arsurile solare și daunele provocate de acestea, dar ar trebui să folosești produsele de protecție ca măsură preventivă pentru întreg anul . Poartă întotdeauna protecție solară, indiferent de culoarea sau tonul pielii tale.
Protecția solară datează din Egiptul antic, unde extractul de tărâțe de orez și iasomie erau folosite pentru a ajuta la protejarea pielii de soare. Oamenii de știință au inventat prima protecție solară comercială în 1936 și a fost îmbunătățită mult de atunci. Protecțiile solare moderne sunt rezistente la apă și sunt incluse în multe produse cosmetice și de înfrumusețare, cum ar fi primere, fonduri de ten, seruri și creme.
De ce ar trebui să purtați întotdeauna protecție solară, chiar și în zilele înnorate?
Până la 80 la sută din razele soarelui pot trece prin nori, așa că dacă presupui că este bine să renunți la protecție într-o zi înnorată, gândește-te din nou. Protecția solară este un obicei preventiv important de îngrijire pentru sănătate, care ar trebui menținut tot anul, inclusiv în lunile de iarnă. Zăpada poate reflecta până la 80% din razele ultraviolete (UV), mărind riscul de expunere la radiațiile solare. De asemenea, cu cât este mai mare altitudinea, cu atât expunerea la UV este mai mare, astfel că protecția solară este crucială și pentru vacanțele de schi din familie. Când ai îndoieli: poartă întotdeauna protecție solară!
Iată principalele cinci motive oferite de Dr. Raluca Harnagea – Medic Specialist Dermatovenerologie si Estetica, pentru care aplicarea protecției solare ar trebui să fie un obicei zilnic pe tot parcursul anului :
Îți protejează pielea de razele UV :
Epuizarea stratului de ozon a crescut riscul de pericol cauzat de razele UV dăunătoare. Protecția solară blochează aceste raze, reducând mult riscul de arsuri solare.
Va reduce riscul de apariție a cancerului de piele :
Cancerul de piele este poate cea mai frecventa forma de cancer in lume. Foarte mulți oameni sunt depistați cu această formă de cancer anual, iar un procent destul de mare din acel număr de cazuri au fost fatale. Prin aplicarea de protecție solară în fiecare zi, vei reduce riscul de a contracta cancerele de piele la jumătate.
Împiedică îmbătrânirea prematură a pielii :
Soarele, datorită razelor UV provoacă îmbătrânirea pielii, care se caracterizează printr-un aspect gros și tare al pielii, modificări de culoare și o descompunere a colagenului, care contribuie la apariția liniilor și ridurilor. Studiile arată că cei cu vârsta sub 55 de ani, care aplică protecție solară au în mod regulat șanse de 24 de procente mai puțin de a dezvolta aceste semne de îmbătrânire, decât cei care nu.
Protecția solară ajută la menținerea unui ton uniform al pielii:
Protecția solară ajută la prevenirea decolorării și a petelor întunecate datorită razelor soarelui, ajutându-te să menții un aspect al pielii mai neted și mai uniform.
Șansele tale de cancer de piele sunt mai mari dacă părul tău este roșu :
Oamenii de știință obișnuiau să creadă că motivul acestui risc crescut s-a datorat tonului special al pielii roșcaților. În 2013, însă, cercetătorii au descoperit mutația genei MC1R, care creează părul de culoare roșie și pielea albă. Această mutație creează, de asemenea, posibilitatea de a provoca cancer, atunci când roșcații sunt expuși radiațiilor solare.
Așadar, indiferent de perioada din an, ai grijă de tine și de pielea ta și protejeaz-o cu ajutorul cremelor și loțiunilor, iar în acest fel pielea ta nu va suferi de îmbătrânire prematură sau apariția bolilor grave.